4
Feed on
Posts
Comments

Articol publicat in: Familie, Personal, Turism


Cei care nu ati fost acolo, aveti poate impresia ca e ceva ca o cetate -cetate,ca la Bran, sau la Huniazi…

Sunt niste ziduri cam de 1,5 m grosime si inalte de de la 1 la 2 m, care inconjoara locul unde a fost, cu mii de ani in urma, cetatea. Noi am ales sa mergem pe langa zid, adica eu am propus, pentru ca voiam sa venim la intoarcere pe drumul celalalt , prin padure, sa imi gasesc fagul… Cum inca ploua, Alunita scoate din geanta cativa saci de nailon. Copiii, entuziasmati si-i trag pe ei, Sonia inventeaza o noua costumatie de ploaie – capison-maieu, Alunita e incantata asa ca il “operam” si pe Alex. Pentru ca nu se putea altfel, vrea si ea in sac. Asa ca eu am inceput sa fac poze, copii sa o asambleze:)). Facem poze de grup, victoriosi.

Si, se intampla ce imi doream…. Alunita incepe sa le povesteasca istorie copiilor… care o ascult? cu rasuflarea taiata… despre cum erau dacii, cum era cetatea, despre zeii lor… ne povesteste ca dacii nu spuneau niciodata pe nume zeilor lor, pentru ca nu voiau sa supere pe nici unul dintre ei… si este nou pentru mine si interesant… si pentru copii si mai si..

Le povesteste despre Gebeleizis, si le arata cum se saluta. Toti patru, ridicam mainile la cer si spunem “Gebeleizis, muritorii te saluta!”. “Acum, copii, sa fiti atenti, cat vom fi in cetate, trebuie sa tune de 3 ori!” (Si intorcandu-se catre mine, in soapta “Daca tuna eu si pic in fund”) . Ajungem la drumul pavat… si iar privesc perfectiunea lui… si iar ma apuca jalea…. copiii o tulisera deja in spatiul cu sanctuare… cand ajungem si noi, Alunitei parca i se taie respiratia… .. nu mai stia ce aparate de fotografiat sa scoata si unde sa faca poze… Era atat de frumos!

Mie imi ajung la urechi tot felul de cuvinte… sanctuar… excavator, depozit… calendar … Langa izvorul din cetate, sub un brad, statea un grup de turisti, cu doua doamne zgribulite si suflecate pana la genunchi si vreo 4 barbati. Unul dintre ei, le explica celorlalti. M-am indreptat incolo, pentru ca, tineam minte de data trecuta, se simtea foarte tare nevoia unui ghid care sa iti spuna ce a fost acolo… M-am asezat aparte, sub bradul de la izvor, ceilalti nu au spus nimic, si ascultam, cu sete. Din spate vine incet si Alunita, asculta si ea, se mai uita peste harti, asteptam sa ii vad reactia… omul care povestea parea un om simplu… M-a uimit fluiditatea discursului si cat de frumos si curat vorbea… Am crezut ca e profesor de istorie in sat… sau ghid in cetate… Trageam cu coada ochiului si la Alunita… sa vad, e adevarat ce zice el… il aproba Alunita sau nu? Ea asculta si nu spunea nimic… Omul incearca sa le explice turistilor calendarul din sanctuarul mare, spunandu-le sa mearga, sa le arate… doamnele protesteaza ca se uda la picioare, eu si Alunita ne tragem cate un cot in coaste, si nu zicem nimic…

In sfarsit pleaca, si il agatam noi pe ghid. Il intreb daca il cunoaste pe Grigore (sau Grigoras ), ca il vazusem anul trecut…. se uita mirat la mine “Care paznic, aicea numai eu sunt si inca un var de-al meu)… apoi, stand pe ganduri…. oare nu de Gavrilas ziceti? Ba Gavrilas era, bata-l norocu, numai ca de atata timp l-am transformat in Grigoras apoi in Grigore… imi spune ca Gavrilas l-a inlocuit doar, cat timp a fost el plecat nu mai stiu pe unde…

Un om ramasese de grup, un tip cu o casca de motociclist in brate si un batic ?ui pe cap …. se apropie si el… si el vrea sa asculte de la inceput.

Omul acesta simplu, ghidul nostru, (aveam sa aflam ca il cheama Vasile), ne cucerise pe toti. Ne spune ca nu are scoala…. dar ca a crescut in cetate de mic… si ca a fost cu toate grupurile de arheologi si cercetatori care s-au perindat pe acolo… ii cunoastea pe toti.. Probabil asa se explic? vastele lui cunostinte… de copil i-a auzit si a invatat totul de la ei… istorie… si arheologie… si citise multe carti si reviste in domeniu…

Vasile scoate tigarile, eu scot tuica (pusesem o sticluta de juma de litru, ca sa nu caram greutate prea mare). Ramasesem asezati acolo, sub brad. Si am mai scos snitelele si painea . Si doua maini de leurda ce le culesesem din padure :)

Il servim si pe Vasile cu tuica, si pe Mihai (cum ne spusese cel cu casca de motociclist ca se numeste, si despre care mai aflasem ca fusese coleg cu mine intr-ale politehnicii, si ca venise din Sebes cu ATV-ul), si se incinge frate o poveste de neinchipuit… cu daci, cu teorii istorice, cu povestea noastra, a mea si a Alunitei, cu black-ul meu in chip de reportofon , mijloc de accesat internetul, bloguri, etc…

La un moment dat, Alunita ne face semn sa tacem. De deasupra noastra, slab, se auzea un tunet…

Ma priveste, eu o privesc, zambim, si povestim mai departe.. Am uitat sa spun ca din momentul in care am intrat in zona sanctuarelor s-a oprit ploaia. Cand noi mancam si povesteam, era soare. Copiii zburdau, au gasit o catelusa care avea sub o claie 5 pui… Zburau si saltau si puii nostri, fara probleme… au mancat si ei cu noi, de-acuma se jucau de-a dacii si romanii printre ruine :) .

Alunita mi-a facut din nou semn sa tac…. se auzise, clar inca un tunet… i-am facut semn cu degetele ca e al doilea… nu a trecut mult timp, natura se dezlantuise, era vant cu stropi de ploaie pe care ii zburatacea ca si pe fulgi, era soare… era o nebunie…, era extraordinar de frumos si spectaculos. Un tunet clar si puternic se aude chiar in spatele nostru, ceva mai sus, in padure. Ne privim una pe cealalta, eu ii soptesc, “noroc ca stai jos…” Deci a tunat Gebeleizis… noi i-am cerut, cred ca am primit semnele pe care voiam sa le primim…

Il rugam pe Vasile sa ne faca tot turul sanctuarelor, o luam de la capat , ne povesteste despre sanctuar, despre faptul ca nu puteau sa intre acolo decat sacerdotii, preotesele, si alte personalitati de vaza.

Nici nu incepe bine sa povesteasca , ca navalesc tatarii. La propriu, frate! Suier?, url?, rd, scap? vreo doua injuraturi, se preling pe toata cararea si se regrupeaza in jurul mesei si a izvorului, calcand in picioare tot. Era un grup de elevi de la o scoala din Ramnicu Valcea… venisera si ei la Sarmi, de la castelul Huniazilor… iaca-asa… sa vaza si ei ce-i cu dacii astia…

Eu sunt o blndu??. Dar cand ma scoate cineva din ale mele… si cum tocmai incepusem sa pricep si eu cum era cu hambarele de mei si grau distruse de excavatoare in 2004, mi-am iesit din pepeni. Ii spun Alunitei, “Eu le zic cateva!”. Culmea, de data asta Alunita e cea pasnica! Si aflu si de ce… e masina in parcare si astia toata o sparg daca te iei de ei…

Cum eram cumva pe deal deasupra lor, si cum ei tot nu taceau, nu ma rabd si strig ceva de genul “Mai nu va e rusine?” Au tacut si au intepenit instantaneu. “Voi stiti unde ati venit? Voi stiti ce e aici? V-a spus cineva la ce veniti, m?i?! Alunita recupereaza si vine tare… Si se ia de limbajul fara perdea care tocmai fusese “emanat”. Spre surprinderea noastra isi cer scuze… si tot spre surprinderea noastra se alatura grupului nostru, dornici sa asculte… copiii nostri erau langa noi, mandri nevoie mare de ce mame au :)

Vasile cam lungeste povestea… dar ei asculta… ii capteaza cu boabele de grau carbonizate care se mai gaseau in zona hambarelor… si cu povesti despre sacrificiul fecioarelor si a tinerilor… si despre initierea copiilor…. Intervine si Alunita, care puncteaza acolo unde trebuie sa puncteze…

Pleaca liceenii, dar parca n-ar pleca… unul se intoarce… ”Dar cu Gebeleizis e adevarat?”. Alunita zambeste si le spune ca noi l-am salutat… si ca tocmai tunase… Tinerii ne privesc… si se vede in ochii lor ca ne cred…

Si-au luat ramas bun, au plecat frumos, in liniste, discutand intre ei… Eu sunt convinsa ca nu vor uita experienta aceasta toata viata lor…

Doar ca noi nu eram satisfacute… noua nu ne explicase Vasile mai nimic… si copiii (care au stat o bucata cu Mihai ATV-istul nu mai aveau rabdare… Mihai le spune “Daca sunteti cuminti va duc la vale cu ATV-ul”… astia mici nici mc nu au mai zis…

Ne-a mai explicat Vasile cate ceva, s-a mai alaturat un domn care ne auzise povestind… ne-a spus ca este din Oradea si voia si el sa intrebe… si doamna lui, frumoasa frumoasa, si care emana o bunatate de nedescris…

Si a mai aparut un baiat, statea in fata mea, cu o fata luminoasa, cu plete si ochi mari albastri. Ne zambim, il intreb din ochi ce face pe aici, el imi raspunde, tot din ochi ca bine, ok, a venit si el pe-aicea… tot din ochi ”da esti bine, esti ok? el, zambind, “Da sunt ok…” si pleaca, cu prietena lui de mana. (Toata conversatia asta a fost din mimica si priviri si multa caldura simtita in suflet) Cand se sparge grupul, vine catre mine, il iau in brate ca si cum ar fi al meu “De unde te stiu eu mai copile????” … Il cheama Alex si are 21 de ani… ca si pe al meu… imi bat capul de atunci sa imi amintesc de unde il stiu…

Ad-hoc hotaram, impreuna cu cei din Oradea si cu Mihai, ca daca Vasile vrea, si daca nu e vreme de baie sa mergem in Geoagiu, sa ne ducem a doua zi la Blidaru la cetate, in aceeasi formatie.

Constatam ca am stat cam 5 ore in cetate, era catre 7 seara, ridicam tabara si pornim catre casa. Pe drum profit ca am luat pungi cu noi si culeg o jumatate de plasa de leurda cruda si proaspata..

Ne intoarcem prin padurea de fagi simt cum pasii mi se grabesc, cum aproape fug pe carare sa mi-l gasesc sa vad daca il mai recunosc daca mai e acolo Si il gasesc, ii tin minte trunchiul drept si perfect, si mi-l iau in brate, si ma lipesc de el si imi dau lacrimile ca dupa o regasire fagul meu secular

Imi iau ramas bun, ii promit ca voi reveni, si fug sa ii ajung din urma pe ceilalti.

Care ma asteptau cu un badog de bere (Mihai sa iti idea Dumnezeu sanatate), in marginea padurii, exact asa cum scrisesem eu inainte de a pleca ca imi doresc sa se intample Stateam toti, inca povestind nu ne venea sa ne despartim ni s-a mai alaturat o familie din Bucuresti.. Incepuse insa sa picure, asa ca vrand-nevrand a trebuit sa ridicam tabara.

Ce te faci insa cu pruncii? Li s-a promis ca vor fi dusi cu ATV-ul de aceea au stat eu asa cuminti…

Mihai ne-a convins ca e de incredere… prin atitudine si mod de a gandi. Ii disciplina cum nu reuseam noi, ca mame, sa o facem.Am echipat copiii bine bine, i-am infofolit, l-am asigurat, cordial, si cu zambetul pe buze ca va fi prins si castrat daca li se intampla ceva copiilor nostri, si dusi au fost.

S-a pornit o ploaie…. din acelea ca curgea cerul… Alunita mergea incet, mestecand un creion cu deosebita atentie…

Mai povestim da nu prea ne arde… ne gandim la drum si la copii..

Ajungem la pensiune, era intuneric, nu apucam sa ne ingrijoram ca incep telefoanele sa ne bipaie, aveam amandoua mesaje de la copiii nostri, ca sunt la o alta pensiune, unde era si restaurant. Ii gasim acolo, stateau toti la masa, comentand de zor meciul de handball. Mihai i-a rasfatat cu bomboane, dulciuri, sucuri, de i s-a facut rau lui Alex… mai ales ca era si atat de obosit… dar extaziat, ca el condusese atv-ul …. Luam copiii sa ii ducem acasa, multumim frumos si ne ducem la pensiune…

Ne-am luat o camera cu trei paturi… ca asa ne-am dorit, sa stam impreuna, si cum cu 4 nu aveau, am zis ca trei ne ajung. Au adormit kinderii de cum i-am pus in paturi Alex primul, Sonia imediat dupa

Ne-am fi culcat si noi dar ne rodea rau foamea, asa ca, iesimla o poveste cu nea Istrate, gazda, care a venit sa se asigura ca au pornit caloriferele,. Apar si ceilalti, si se incinge o masa pe prispa, cu de toate. Si cu rasete si cu povesti… Cum noi picam de oboseala am dezertat in toiul veseliei, si ne-am dus la caldurica, la noi in camera.

Cred ca nu o sa uit niciodata seara aceea…. mi s-a mai intamplat o singura data, in studentie, cand am stat o noapte intreaga cu o prietena povestind…

Alunita nu apucase sa imi spuna tot… si nici eu ei… si aveam atatea sa ne spunem…

Copiii dormeau fiecare in patul lui, noi am stins lumina, ne-am asezat in patul liber, cu genunchii la piept, si povesteam, in intuneric…. cand ea… cand eu… si am ras si am plans…

Pe la 4 ne-am luat puii in brate si am adormit instantaneu…

(va urma)

5

Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X