4
Feed on
Posts
Comments

Articol publicat in: Cultura, Divertisment, Familie


Daca in Apuseni sunt un gen de povestiri /legende, legate mai mult de personaje/personificari  ale unor fenomene, entita?i, daca acolo am auzit de Vâlve, Digodan, Ciuma, in Sanger povestea sta cam altfel…

Nu am auzit-o pe bunica de acolo sa imi povesteasca vreodata despre fiinte… acolo era altceva.

Imi tot spunea, de fiecare data cand mergeam seara in sat (ziceam ca mergem in sat cand mergeam in centrul satului, adica zona unde era Primaria, CAP-ul ,  posta, Caminul Cultural si fantana principala a satului):  “Ai grija, copila, ca tie iti plac animalele. Pentru nimic in lume sa nu atingi noaptea nici unul.  Si nici nu le bagi in seama, nici macar nu intorci capul.  Nici daca e mâ?a noastra.  Sa nu sco?i nici un cuvânt si s? vii iute acasa.”

Imi povestea seara, mai ales iarna, atunci aveam mai mult timp de povesti.  Eu stateam in mijlocul camerei , pe jos, cu cate o mâ?? in brate, in sob? ardea molcolm focul, Mama Ic? st?tea pe pat, cu picioarele sprijinite pe un sc?unel si torcea.

O intrebasem odat? de ce mi-a spus sa am grij? la animale noaptea? A? fi in?eles s? imi fi zis de oameni, c? este clar c? nu vorbe?ti cu nici un necunoscut, mai ales noaptea…dar de ce animale?

?i a?a, începe ea s? îmi povesteasca, amintiri din tinere?ile ei..

Pe vremea cand ea era foarte tanara, se onisnuia ca taiatul tuleilor de porumb, toamna, de pe camp, sa se faca noaptea , pe luna plina. Multi s-au plans ca li s-au intamplat tot felul de lucruri ciudate in satul acela, si  pe hotar, mai ales in noptile cu luna plina. Unul din oameni povestea ca, intr-o noapte, mai spre dimineata, cand se intorcea catre casa, a vazut un curcan mare pe marginea drumului. Parându-i-se ciudat sa vada un curcan noaptea, n-a scos nici un cuvant, nu l-a bagat in seama si si-a vazut de drum. Curcanul l-a urmarit o bucata buna de timp si, de la o vreme, a inceput sa i se bata de picioare. Omul nu a grabit pasul, nu a schimbat drumul , nu a scos nici un cuvant… curcanul a ramas in urma…  Drumul s-a luminat brusc. Atunci , omul a intors capul. Pe locul unde fusese curcanul vedea acum o flacara uriasa…

O poveste asemanatoare i s-a mai intamplat cuiva in sat, doar ca de data asta era un catel… care tot asa, i se strecura jucaus printre picioare asteptand sa fie mangaiat. Cred insa ca cei din sat stiau, erau instruiti sa nu intre in contact cu creaturile vazute noaptea… La fel , si acela s-a facut o flacara…

Mai povestea Bunica cum ca nu o data se vedeau trecand “fusuri de foc” de peste deal , peste rât, pana la Borcaneasa.

Ulita pe care statea bunica era la poalele unui deal. Era un sir de case la care ajungeai trecand o vale peste Podul ?archii. Dincoace de vale era o portiune dreapta de teren, râtul,  pe care satenii o foloseau de p??une dar si ca teren de fotbal si de joaca pentru noi, copiii. Râtul era marginit de un alt deal , lung, paralel cu cel sub care era ulita bunicii. Daca porneai de la Podul ?archii, care era la capatul ulitei bunicii, o carare te ducea catre mijlocul râtului, il traversa si ajungea la poalele celuilalt deal, la Borcaneasa. Acolo era o fantana veche veche, abia daca se mai vedeau ceva scanduri putrede in locul acela, oricum nu se apropia nimeni de ea, pentru ca se spunea ca sunt “ochiuri”, adica locuri unde te scufunzi in noroi si nu mai poti iesi. (Acuma stau si ma gandesc ca o fi fost o tactica sa ne indeparteze pe noi copiii de acolo, nu stiu exact daca intr-adevar erau chiar asa de periculoase mlastinile acelea).

De fantana se leaga o alta poveste trista, se pare ca acolo s-a sinucis o femeie , tanara, careia in sat i se spunea Borcaneasa (nu stiu de ce).

Cararea ocoleste smarcul, urca dealul in serpentine si ajunge in cimitir. Apoi, pe langa cimitir, in vreo 5 minute ajungi in Drumul Tarii (drumul principal). In total de la Podul ?archii pana in drumul tarii, daca o iei pe la Borcaneasa, faci vreo 20 de minute.

Sanducu era vecin cu mama Ica, era omul care se pricepea cel mai bine din sat la taiatul porcilor, erau numai vreo trei sau patru in sat si erau tare cautati iarna, inainte de Craciun. Injunghiatul porcului se facea pe la 5 dimineata, ca sa fie timp pana se face lumina sa faca “bobotaia”, adica sa il acopere cu paie si sa le dea foc. Parlitul cu paie dura destul de mult, cam 2 ore, dar la caldura bobotaiei si cu cate un pahar de tuica treceau neobservate. Transatul se facea odata cu venirea zorilor, ca femeile sa aiba apoi timp sa pregateasca carnatii, calatabosii, toba, chi?ca…

Intr-o dimineata geroasa de decembrie, porneste el spre familia unde trebuia sa taie un porc. Trebuia sa ajunga langa cimitir, aproape de Drumul Tarii, Era pe la 4;  daca o  lua peste Borcaneasa, era mai aproape si ajungea  la 4 jumate, numa bine cat sa apuce sa traga o gura de tuica sa se dezghete dupa drum si sa se apuce de treaba. Sanducu era un om mic si tare aspru, hâtru si vesel. Porneste el cu pas iute, trece Podul ?archii, nu bag? in seama negura deasa ce se l?sase peste rât, tine firul cararii, stie deja drumul aproape cu ochii inchisi, doar aici sta de cateva zeci buni de ani… Trece pe langa Borcaneasa, ajunge in deal la cimitir. Deoadata nu mai vede cararea. Sta in loc, se uita, se intoarce, face cativa pasi intr-o parte si da de marginea de lemn a podului. Se uita mai bine in jur, era din nou la Podul ?archii. Sta el pe ganduri, da nu prea mult, isi zice ca s-a inselat, ca poate numa i s-a parut ca a ajuns la cimitir, porneste iarasi pe carare, trece râtul, trece pe langa Borcaneasa, urca dealul la cimitir…. Si ajunge din nou in vale, la pod… si iar porneste, iar trece râtul, iar urca dealul…iar ajunge inapoi la pod. Nu stie nimeni de cate ori a urcat in dimineata aceea dealul tetea Sanducu. Cand au dat zorii l-au auzit oamenii la care trebuia sa ajunga, pornisera catre casa lui, gandindu-se ca au uitat de ei si de porcul lor…  striga ratacit pe rât, ca nu mai stia unde este… Vreo 3 ore a durat toata nebunia…  

L-am intrebat si eu pe tetea Sanducu, statea in poarta cu nevasta lui, Lelea Gheorgina. Au inceput sa rada amandoi, Sanducu, incurcat mi-a spus ca nici in zua de azi nu stie ce s-o intamplat, da’ asa este, a pornit de acasa la 4 dimineata… oamenii l-au gasit pe la 7 jumate in negura de pe rât…trecusera multi ani de atunci….

Tot asa mi-a mai povestit mama Ica despre o femeie care mergea la gara. Era dimineata tare, se lasase iar ceata deasa peste rât, femeia mergea pe langa vale, pe marginea ratului pe cararea care ducea catre gara.  Iar s-a intamplat ceva, s-a ratacit amarata in ceata, nu mai stia din ce parte vine si in ce parte merge. Bunica a auzit-o, din fata portii, a strigat-o si a intrebat-o unde merge. I-a raspuns ca vrea sa ajunga la gara, dar ea venea din directia garii, pierduse deja trenul, de cateva ore ratacea in ceata…

Nicicum nu am putut intelege cum s-a intamplat, era doar o carare dreapta, intre vale si rat, care te ducea la gara. Daca mergeai pe ea nu aveai cum sa te ratacesti…

Mi-a mai povestit multe Mama Ica, multe din ele le-am uitat…  ma gandesc sa o intreb si pe mama , poate ea isi aminteste mai multe…

5

Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X