Articol publicat in: Educatie, Familie, Personal
Povestea de mai jos mi-a spus-o Ovidiu, mi-a permis sa o scriu aici, nu m-am putut abtine sa nu o dau mai departe 
. Din pacate nu am reusit sa redau toate expresiile neaose asa cum mi-au fost povestite, si nici accentul lui inconfundabil, ceea ce va face sa ii mai scada ceva din farmecul initial…
Mătusa Anuţă era nevasta lui Unchiu Simion . Erau martori ai lui Iehova si, pe vremuri destul de ţinuţi deoparte de către restul satului. Martorii erau priviti ca ceva aparte; dacă celelalte religii (sîmbătarii si penticostalii) erau oarecum acceptaţi, martorii erau cam greu de inghiţit..nici acum nu stiu de ce.
Era destul de arţăgoasă mătuşa Anuţă şi nu prea intra ea in vorba cu toata lumea… avea însă o pasiune… gainile ei. Erau cele mai frumoase si mai grase gaini din sat, da’ le si ingrijea, toata ziua umbla dupa ele.
Pana si blidele, cratitele si tigaile, inainte de a le spala , presara in ele faina de malai, cu care stergea bine resturile de mîncare, apoi fugea si le dadea la găinuţe.
De buna seama ca găinile creşteau şi erau sănătoase tun şi, ca orice găina sănătoasă, apucaseră a zburătăci prin grădinile vecinilor.
Mai striga ea după ele, si le chema la mîncare, unele veneau tot de-a fuga, altele stăteau şi mai rîcîiau prin straturi dupa rîme, goange si ce mai găseau ele pe acolo.
Intr-o bună zi, Mătuşa Anuţă, cu nelipsita tigaie cu muietură, işi chema, ca de obicei găinile. O bună parte trecusera in grădina la vecina, netrebnică si hapsînă, care nu scăpa nici o ocazie sa o muştruluiască pentru ele. Le chema incetisor, da de da de nu o aude vecina. Dar, ceasul rau! Numa ce o vede , prin gard, ca apare, din fundul ograzii, ca o vijelie , ştergîndu-şi mîinile de şurţă. Direct la ea la gard.
“Apăi şi-oai de mninune tu Anuţă! Tu şî cu tăt neamu tău! D-apăi faina treaba îi asta, sa laşi tu găinile in grădinile ominilor? Apă de cite ori ţ-am zîs sa faci bine să le tai aripile? Nu ţ-ar şi ruşîne! Femeie bătrîna… şî mai zîci ca esti şî credinciosa! Că aşa vă învaţă la credinţa aia a vostă, sa furati! Ca aiesta-i furt, Anuţă, vai ş-amar de capu tau cu iehoviştii voşti cu tăt! Si i-amu ni mă dau şi-ti prind găinile care-s la mine in grădină si pe tăte ţi le tai! Aşe, să te-nveti minte!”
Mătuşa a tot ascultat-o pana la o vreme, da cand s-a legat de fratii ei si de găini a fost prea de tot. Şi odata ii scapa o tigaie drept in cap Vrăşmaşei. Care isi revine repede, rupe un par din gard si-i arde una Anuţei. Şi încă una şi încă una, in cap, pe umeri, pe unde a apucat, sa se invete minte. Matusa Anuţă se avîntă curajoasa prin ploaia de lovituri si mai aplica doua-trei tigăi pe unde poate, mai incasează doi pari, dupa care se intoarce bodoganind catre casa; ar injura ea si ar blestema, da’ nu o lasă credinţa…
Intră, clătindu-se, in casă. Năframa îi şedea intr-o parte, de sub ea ii cădeau pe faţă şuviţe de păr ciufulit, iar de pe frunte, spre tîmplă i se prelingea un firisor subţire de sînge…
Unchiu Simion statea intins de-amiază, cu Biblia in faţă. Cînd a văzut-o, i-a pierit graiul. Se uita interzis la ea si astepta să zîcă oarece.
Mătuşa se duce, ameţită, clătinînd-se, aşează tigaia pe masă, isi trage un scaun şi se aşează oftînd. Mai scutură două-trei miezuri imaginare de pe faţa de masă, apoi, cu mainile adunate in poala, si cu mîndrie si satisfacţie în voce:
“No aşe, Simioane! No aşe! Că Poporul lu’ Dumnezău tădeauna o suferit păntru adevăr! “
